Cele mai frecvente boli de piele la câini și pisici

Cele mai frecvente boli de piele la câini și pisici

Iți place sa ai câinele sau pisica lângă tine atunci când dormi sau când te relaxezi in fata televizorului, dar scărpinatul sau frecvent devine deranjant. Nu neglija astfel de manifestări ale
animalului tău de companie! Sub acest aparent “tic” obositor poate sa se ascundă, de fapt, o boala de piele, iar animalul tău își poate face mai mult rău, in încercarea de a-si calma
simptomele. Daca pisica sau câinele se scarpină des, își face toaleta excesiv, prezinta o blana fara luciu sau chiar rărirea acesteia, este foarte probabil sa sufere de o boala de piele.
Râia sau scabia este una dintre afecțiunile cel mai des asociate cu câinii, iar simptomele sunt specifice si ușor de recunoscut.
Această afecțiune parazitară poate fi de doua tipuri. Râia demodectică este cea mai frecventa si se datorează înmulțirii excesive a unui parazit extern prezent in mod normal pe suprafața pielii. Simptomele include pierderea localizata a parului, formarea de cruste înroșirea pielii, iar cei mai vulnerabili sunt puii de câine si pisica. Râia sarcoptica este contagioasa (inclusiv pentru om), mai greu de diagnosticat si de tratat. Aceasta provoacă o senzație intensa de mâncărime, mai ales in zonele cu par rar, precum urechile, coatele si abdomenul. Toți factorii care slăbesc sistemul imunitar, de la hrana proasta pana la spațiul inadecvat de dormit, cresc șansele de îmbolnăvire.

Dermatitele sunt iritații de natura inflamatorii ale pielii, ce se manifestă prin mâncărimi intense, înroșiri ale pielii si formarea de cruste. Exista mai multe tipuri de dermatite, in funcție de agentul cauzal, fiecare necesitând un tratament specific. Dermatita atopică apare la câini si pisici in urma contactului cu sau inhalării unui alergen. Cei mai comuni alergeni sunt iarba, polenul, mucegaiurile, anumiți arbori. Cel mai des se manifesta la nivelul urechilor si al lăbuțelor, iar frecarea cu lăbuțele a fetei sau a ochilor este, de asemenea, frecventa. Dată fiind natura alergenica, aceste dermatite se pot manifesta sezonier.
Este importantă determinarea factorului alergenic specific, urmată de tratament cu antihistaminice si corticoizi. Dermatita piotraumatică sau “Hot Spots” mai este cunoscuta si ca “dermatita umedă”, deoarece provoacă leziuni rosii si umede, neacoperite de păr, care apar brusc. Astfel de leziuni sunt usor vizibile, mai ales din cauza ca animalul însuși le agravează prin scărpinatul excesiv. In mod frecvent, sunt însoțite si de infecții ale urechii – așadar, atenție la astfel de schimbări la nivelul urechii, care pot indica prezenta unei dermatite. Poate apărea din diverse cauze, de regulă tot de natură alergenică, si pot fi însoțite de infecții bacteriene secundare. Cele mai predispuse sunt rasele cu blana lungă si deasă.

Dermatita de contact poate fi iritanta sau alergica. Forma iritantă apare la contactul cu substanțe toxice, din cauza curiozității caracteristice atât câinilor cat si pisicilor. Sunt prezente simptomele specifice dermatitelor, dar pot apărea, in plus, si râni (ulcerații). Forma alergica este mai rar întâlnita si apare din cauza unei reacții excesive la anumite substanțe prezente in detergenți industriali, cauciuc sau lâna.

Pentru prevenirea dermatitelor de contact, sunt indicate evitarea zonelor cu iarba, utilizarea vaselor din sticla (nu din plastic) pentru hrana si apa, precum si folosirea unor detergenți hipoalergenici.

Alergia la purici (mai exact, saliva acestora) poate declanșa o forma specifică de dermatită, o singura mușcătura fiind suficientă pentru manifestarea simptomelor. In astfel de cazuri, este necesara calmarea mâncărimilor, prevenirea oricărui contact cu puricii si tratarea eventualelor infecții secundare. Dermatitele necesită diagnosticare corecta, si ulterior atât tratament local (care se poate realiza sub forma de îmbaieri), cât si tratament cu antihistaminice si, eventual, antibiotice.

Afecțiunile de piele secundare – trebuie semnalat si faptul ca unele afecțiuni ale pielii pot apărea ca rezultat al unor probleme interne, caz in care trebuie identificată afecțiunea internă.
Infecțiile cu paraziți intestinali au infecțiile fungice provoacă, de multe ori, uscarea pielii, apariția seboreei, pierderea parului. Uscarea si subțierea firelor de păr, care își pierd luciul, poate fi o alta indicație a unor boli hormonale, de ficat sau de rinichi. Este, așadar, deosebit de importanta consultația clinica si efectuarea analizelor, pentru identificarea originii manifestărilor dermatologice. Bolile de piele autoimune, tumorile benigne sau cancerul de piele sunt boli de piele întâlnite mai rar la câini si pisici, dar care le pot pune in pericol chiar si viată. Orice anomalie la nivelul tegumentelor (cum ar fi decolorările sau apariția unor excrescente) trebuie luată in serios, pentru a putea depista la timp o eventuala afecțiune gravă.

Leave a reply